India: Sute de protestatari musulmani au incendiat casa unui politician şi au atacat sediul poliţiei după o postare ofensatoare pe Facebook

Cel puţin trei persoane au murit marţi în oraşul indian sudic Bengaluru după încleştări între forţele de ordine şi protestatari musulmani care au atacat sediul poliţiei şi au incendiat casa unui politician local din cauza unei postări pe Facebook considerate o blasfemie, scrie adevarul.ro.

Sute de musulmani s-au adunat în faţa casei unui politician local, iar alte grupuri au luat cu asalt sediul poliţiei, după ce un membru al familiei parlamentarului ar fi făcut o postare ofensatoare despre profetul Mohamed. Aceştia au incendiat maşini ale poliţiei şi civile şi au aruncat cu pietre în poliţiştii.

”Trei persoane au murit în cursul intervenţiei poliţiei şi peste 110 persoane au fost arestate pentru că au luat cu asalt sediul poliţiei”, a spus ofiţerul superior al poliţiei Kamal Pant.

Cel puţin 60 de poliţişti au fost răniţi în urma încleştărilor cu protestatarii. ”Lucrurile s-au liniştit acum”, a declarat acesta.

Persoana acuzată că a făcut postarea, între timp ştearsă, a fost arestată. În oraş a fost instituită o interdicţie de adunare a oamenilor în grupuri, iar în unele zone prezenţa poliţiei a fost întărită. Poliţia a transmis că a folosit arme de foc pentru a dispersa mulţimea după ce iniţial a recurs la gaze lacrimogene şi bastoane.

Decesele au fost confirmate de Ministerul de Interne al statului Karnataka, cu capitala la Bengaluru. Parlamentarul Akhanda Srinivas Murthy, al cărui nepot a făcut acea postare pe Facebook, a denunţat incendierea casei sale şi a făcut apel la pace. Familia sa nu se afla acasă la momentul atacului.

”Fac apel la fraţii mei musulmani să nu se lupte din pricina cuiva care a încălcat legea. Indiferent de pricină, suntem cu toţii fraţi. Ne vom asigura că cei responsabili vor primi pedeapsa cuvenită, indiferent cine ar fi ei. Sunt alături de voi. Nepotul meu, fiul surorii mele – sau cine o fi fi fost. Cine a făcut asta a greşit şi poliţia îl va pedepsi. De ce pedeapsa s-a abătut asupra casei mele? Ce le-am făcut? Este foarte trist. N-ar fi trebuit să facă asta. Am greşit cu ceva? Partea din faţă a casei mele a ars complet. N-a mai rămas nimic. Familia mea e în siguranţă. Au plecat la templu cu cinci minute înainte ca mulţimea să vină şi să-mi atace casa. Dacă au vrut să mă atace pe mine, de ce au luat ca ţintă casa mea? Dacă au ceva să-mi reproşeze, să vină la mine. M-au votat 100.000 de oameni. Sunt un slujitor. Suntem cu toţi fraţi şi surori”.

Liderii comunităţii musulmane spun că poliţia nu a reacţionat prompt la plângerea înaintată cu privire la postare şi de aceea au izbucnit violenţele.


Preluat de la: Publika.md