Protestele agricultorilor au provocat mai multe reacţii din partea politicienilor. Dacă joi, prim-ministrul Ion Chicu a dat de înţeles, după întâlnirea cu fermierii, că în spatele manifestațiilor s-ar afla unii politicieni, atunci vineri, premierul a spus direct că în organizarea protestelor sunt implicaţi reprezentanţii Platformei DA.
Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Ion Chicu se întreabă: cât este de întemeiată blocarea drumurilor publice de către reprezentantul Platformei DA din Ștefan Vodă, dacă oamenii și agenții economici care-l întrețin ani la rând nu pot circula și activa în mod normal.
În acelaşi mesaj, Ion Chicu mai menţionează că s-a întâlnit cu agricultorii din Ștefan Vodă, Căușeni și Cahul, care i-au spus că sunt într-o situație foarte dificilă și au mare nevoie de ajutor. Îi vom susţine în măsura posibilităților bugetului și a țării, a mai scris premierul.
Cu o reacţie la mesajul lui Chicu a venit președintele fracțiunii Platforma DA, Alexandru Slusari, care a precizat că seceta nu a ales după culoarea politică:
„Mă simt flatat de această afirmație că eu și colegii mei sunt organizatorii unor proteste la care participă mii de fermieri. Daca o să analizăm atent, acolo sunt membrii diferitor partide. Seceta nu a ales după culoarea politică, în centrul și în sudul țării și a lovit dur în mai mulți agricultori. Îl privește pe domnul prim-ministru aceasta afirmație.”
Preluat de la: Publika.md