O bătrână din Cupcini, bătută și legată de mâini și de picioare, pentru 10 mii de lei (VIDEO)

O femeie în vârstă de 83 de ani, locuitoare a orașului Cupcini, a fost bătută și legată de mâni și de picioare de un bărbat de 29 de ani. Acesta a intrat în casă pentru a fura un portfofel cu peste 10 mii de lei.

Bătrâna a sunat la poliție și a anunțat că tâlharul a fugit într-o direcție necunoscută.  Bărbatul a fost reținut la Cimișlia, iar în cadrul audierilor și-a recunoscut vinovația.

Totodată, în casa suspectului a fost găsit și portmoneul pe care l-a furat.

Bănuitul urmează a fi eliberat un mandat de arest pe un termen de 30 zile.

La fel, în privința acestuia urmează a fi aplicată sentința judecătoriei Comrat, din 29 iunie 2020 cu privire la condamnare la privațiune de libertate pe un termen de un an și șase luni, pentru infracțiune legată de furtul averii proprietarului,  în penitenciarul de tip semi-închis.

În acest caz, a fost inițiată o cauză penală. Dacă va fi găsit vinovat, suspectul  riscă închisoare de la 8 la 10 ani.


Preluat de la: Publika.md