Pentru a treia noapte consecutiv, la Minsk au avut loc proteste împotriva rezultatului, anunțat oficial, al alegerilor prezidențiale de duminică și câștigate cu peste 80% din voturi de președintele Alexandr Lukașenka. Și tot pentru a treia noapte consecutiv, forțele de ordine au fost prezente masiv în capitala Belarus, ripostând cu gaze lacrimogene și gloanțe de cauciuc. Imagini postate pe internet documentează multe incidente în care demonstrații sunt reținuți, cu violență, de poliției.
Între timp, statele democratice continuă să critice modul cum s-au desfășurat alegerile prezidențiale din 9 august. Uniunea Europeană a declarat că alegerile nu au fost „nici libere, nici corecte” și a avertizat că ar putea impune sancțiuni împotriva celor responsabili de actele de violență împotriva manifestanților pașnici.
Marți, pe fundalul protestelor și al intervenției masive a poliție s-a anunțat că Svetlana Țihanovskaia, principala candidată a opoziției, s-a refugiat în Lituania. Rezultatele prezentate de CEC o creditează pe Țihanovskaia cu mai puțin de 10 % din voturile exprimate în alegerile din 9 august.
Preluat de la: Timpul.md