Povestea moldovenilor, care au ridicat tricolorul pe Everest

În data de 8 august, în întreaga lume, a fost sărbătorită ziua alpinismului. Acest sport nu are restricții de vârstă, iar cei care l-au cunoscut odată, rămân îndrăgostiţi de el pentru totdeauna.

Deşi mulți moldoveni îl practică, nu toți obțin rezultate remarcabile. Doar doi dintre compatrioții noștri au ridicat tricolorul Moldovei pe vârful celui mai înalt munte din lume – Everest. Este vorba despre Mircea Baciu și Andrei Carpenco. Ultimul este şef al unui birou de arhitectură, dar a fost primul cetăţean al ţării noastre care l-a cucerit. S-a întâmplat în 2009. Atunci Andrei Carpenco avea 50 de ani, dintre care peste treizeci i-a dedicat alpinismului profesional.

ANDREI CARPENCO, alpinist: „Am avut multe alte ascensiuni, atât comice, cât și tragice. Au fost diverse ascensiuni. Everestul a fost unul dintr-o serie de munți pe care am urcat.”

În Moldova, alpinişti de asemenea talie pot fi număraţi pe degete. În țară nu există o federație de alpinism, ci doar cluburi sportive private care organizează expediții contra cost. Spre deosebire de cei din majoritatea țărilor lumii, sportivii noștri urcă vârfurile legendare pe cont propriu. Mircea Baciu, care anul trecut a cucerit vârful Nepalului, a procedat la fel.

MIRCEA BACIU, alpinist: „Erau oameni diferiți: cineva a călătorit pe cont propriu, cineva cu bani colectaţi, cineva a căutat sponsori, cineva a împrumutat… Un coleg de-al meu chiar și-a vândut apartamentul pentru a merge în expediție.”

Mircea Baciu a fost al doilea moldovean care a atins o asemenea performanţă într-un timp record de 45 de zile.

„Sunt pe Everest! Copiii mei, vă iubesc pe toți.”

Deşi a cucerit multe alte vârfuri montane, sportivul recunoaşte că cel mai dificil este să revii în viaţă acasă.

MIRCEA BACIU, alpinist: „Când urci, eşti doar la mijloc de cale, pentru că trebuie să ai forţe pentru a coborî. Toată lumea ajunge obosită în vârf… Nu vă relaxați, ascensiunea se termină doar când reveniţi. De aceea, cel mai des, alpiniștii mor când coboară cu sentimentul nepăsării.”

În viaţa cotidiană Mircea Baciu este antreprenor.

MIRCEA BACIU, alpinist: „Succesul se obține doar prin muncă, transpirație și lacrimi. Atât în afaceri, cât și în sport.”


Preluat de la: Publika.md