Igor Dodon propune redeschiderea şcolilor şi grădiniţelor de la 1 septembrie

Preşedintele Igor Dodon a declarat că va propune Comisiei Extraordinare Pentru Sănătate Publică să redeschidă şcolile şi grădiniţele de la 1 septembrie. Anunţul a fost făcut după întrunirea săptămânală de la Reşedinţa de Stat. Dodon susţine că toate ramurile economiei şi-au reluat activitatea, cu mici excepţii, aşa că nu vede de ce instituţiile şcolare şi preşcolare să stea închise.

„Am decis că propunem Comisiei Extraordinare pentru Sănătate Publică ca totuşi grădiniţele şi şcolile să fie deschise de la 1 septembrie. Asta în condiţiile în care, marea majoritate a activităţilor economice au fost deja deschise, cu excepţia a câtorva.”, a declarat şeful statului, Igor Dodon.

Subiectul şcolilor a fost discutat şi la şedinţa de astăzi a Primăriei. Dacă instituţiile îşi vor relua activitatea de la 1 septembrie, elevii şi profesorii din Chişinău ar putea primi gadgeturi. Asta pentru a putea avea acces la învăţământ dacă unele lecţii se vor face online.

Responsabilii de la Primărie au anunţat că reieşind din necesităţi, este nevoie de 11 mii de dispozitive. Opt mii sunt pentru elevi, iar restul pentru dascălii care nu au acces la noile tehnologii moderne. Din păcate, municipalitatea nu are suficienţi bani pentru a le cumpăra, aşa că face apel către donatori.

Potrivit viceprimarului Capitalei pe Educaţie Angela Cutasevici, Primăria a trimis scrisori în care solicită ajutor pentru a achiziţiona cele 11 mii de gadgeturi către ambasade, companii IT, dar şi partenerii externi de dezvoltare. Totodată, Cutasevici a declarat că nu este neapărat ca dispozitivele să fie noi, ci în stare bună pentru a putea fi utilizate.

Ultima dată, Ministerul Sănătăţii a anunţat că 75 la sută din şcoli intenţionează să primească elevii în clase din 1 septembrie. Celelalte vor aplica învăţământul combinat, adică lecţii cu prezenţa elevilor, dar şi online. În şcoli, masca va fi obligatorie doar pentru profesori, iar elevii vor sta câte unul în bancă.

În ţară sunt 1.249 de şcoli în care învaţă aproximativ 333 de mii de elevi.


Preluat de la: Publika.md