Parlamentul afgan a aprobat, duminică, eliberarea a 400 de talibani, pregătind astfel terenul pentru începerea negocierilor de pace care au ca obiectiv încheierea războiului de peste 18 ani.
Decizia a fost luată la presiunile făcute de preşedintele american Donald Trump, aflat în campanie pentru un al doilea mandat la Casa Albă, de a fi încheiat un acord pentru a începe să retragă trupele SUA. Condiţia impusă de talibani pentru a începe negocierile a fost una controversată.
„Pentru a înlătura un obstacol, a permite începerea procesului de pace şi toparea vărsării de sânge, Loya Jirga aprobă eliberarea a 400 de talibani”, arată rezoluţia Parlamentului.
La scurt timp, preşedintele afgan Ashraf Ghani a declarat: „Voi semna astăzi ordinul de eliberare pentru cei 400 de prizonieri”.
Săptămâna trecuă, Ghani a invitat la Kabul aproximativ 3.200 de lideri ai comunităţii afgane şi politicieni pentru a sfătui Guvernul cu privire la această acţiune. Cu această eliberare, Guvernul afgan îşi va fi îndeplinit promisiunea de a elibera 5.000 de prizonieri talibani.
Discuţiile între talibani şi Guvern vor începe, săptămâna viitoare, la Doha, au spus experţi diplomaţi. Ghani a făcut apel la gruparea islamistă să înceteze acţiunile armate complet înaintea discuţiilor, scrie libertatea.ro.
Preluat de la: Publika.md