VIDEO: Un avion al Air India s-a rupt în două la aterizare; cel puţin 14 MORȚI şi 15 răniţi grav

Cel puţin 14 oameni au murit şi 15 sunt răniţi grav după ce un avion al Air India care transporta 191 de pasageri şi membri ai echipajului a părăsit pista la aterizarea pe aeroportul din Kozhikode, în vestul Indiei, şi s-a rupt în două, a anunţat poliţia, citată de AFP.

"Pot să confirm că există cel puţin 14 morţi, iar 15 alţi pasageri sunt foarte grav răniţi", a declarat pentru AFP un responsabil al poliţiei locale, Abdul Karim.

"Ni s-a spus că toţi cei care au supravieţuit accidentului au fost răniţi", a declarat un alt responsabil al poliţiei, Sujith Das. El a vorbit despre "cel puţin 89 de persoane" spitalizate pentru moment la Kozhikode, în statul Kerala, unde s-a produs drama.

Avionul venea Boeing-737 de la Dubai şi a ieşit de pe pistă la momentul aterizării, a precizat Ministerul Aviaţiei Civile într-un comunicat. La bord se aflau zece copii.

Foto: (c) CIVIL DEFENSE HANDOUT / EPA

Fuselajul avionului s-a rupt în două după ce a ieşit de pe pistă şi secţiunile au ajuns într-o vale, au relatat canalele de televiziune locale.

Nu s-a declanşat niciun incendiu la bord, a mai precizat Ministerul Aviaţiei Civile. În zona în care avionul a aterizat ploua torenţial, au mai precizat autorităţile.

Prim-ministrul Narendra Modi a postat pe Twitter că este "îndurerat de accidentul de avion de la Kozhikode". "Gândurile mele sunt alături de cei care i-au pierdut pe cei dragi. Fie ca răniţii să se restabilească cât mai repede", a adăugat el.AGERPRES/(AS – editor: Florin Ştefan, editori online: Andreea Lăzăroiu, Adrian Dădârlat) 


Preluat de la: Timpul.md