Liderul nord-coreean Kim Jong Un ar fi în stare critică în urma unei proceduri medicale, au relatat marţi mai multe media, deşi Seulul nu a confirmat informaţiile asupra stării sale de sănătate, notează dpa şi France Presse, preluate de Agerpres.
Canalul american CNN a citat o sursă din serviciile de informaţii care a afirmat că Kim este „în pericol grav după o intervenţie chirurgicală”.
Citând un oficial american, CNN adaugă că Washingtonul „investighează informaţiile” potrivit cărora Kim Jong Un este „în mare pericol după o operaţie”.
Ziarul online Daily NK din Coreea de Sud, specializat în ştiri din Coreea de Nord şi gestionat în principal de transfugi nord-coreeni, susţine marţi că Kim este supus tratamentului după o procedură asupra sistemului cardiovascular la 12 aprilie.
„Motivul tratamentului cardiovascular urgent al lui Kim este fumatul excesiv, obezitatea şi oboseala”, a declarat o sursă nord-coreeană neidentificată, citată de Daily NK.
Aceste informaţii nu au fost confirmate, dar au stârnit un potop de speculaţii, notează AFP.
Cu toate acestea, Casa Albastră, preşedinţia sud-coreeană la Seul, nu a putut confirma informaţiile, spunând că nu există indicii că Kim suferă de probleme grave de sănătate. De asemenea, nu au existat indicii privind „activităţi neobişnuite” în Coreea de Nord.
Ministerul Unificării din Coreea de Sud a declarat că deocamdată nu poate comenta informaţiile.
Nu a existat niciun comentariu oficial din partea Coreii de Nord, care nu obişnuieşte să dezvăluie informaţii nici despre liderul său, a cărui vârsta este estimată de către Coreea de Sud la 36 de ani, nici despre familia sa.
Au existat speculaţii cu privire la starea de sănătate a liderului nord-coreean după ce el a lipsit de la festivităţile marcând 108 ani de la naşterea bunicului său Kim Ir Sen pe 15 aprilie. Această dată este de departe cea mai importantă în calendarul politic din Nord. Dar Kim Jong Un nu a fost văzut în niciuna dintre fotografiile publicate de presa oficială. El a participat la o reuniune-cheie a partidului în capitala Phenian pe 11 aprilie.
Preluat de la: Timpul.md