Relaxare în Europa. Cozi la frizerii în Danemarca, librăriile se deschid în Italia, copiii merg la grădinițe în Norvegia

Așa cum estimaseră guvernel mai multor țări europene, numărul deceselor din cauza coronavirusului înregistrate în 24 de ore începe să scadă. Se vorbește despre repornirea economiei, iar unele state au făcut primi pași spre revenirea la normal.

Germania anunță că “pandemia este ținută sub control” și redeschide magazinele mici. Și nu e singură. Aici, magazinele mici, librării, service-uri auto şi magazine de biciclete pot fi deschise, dar trebuie asigurată respectarea distanţării sociale. În Norvegia, luni dimineaţă, copiii mici au revenit la grădiniţă ori la şcoala pregătitoare. Cu trei condiţii – trebuie să aibă pachete cu mâncare, nu au voie să aducă jucării de acasă şi trebuie să existe locuri de spălat în exterior.

Frizeriile, luate cu asalt

În Danemarca, unde sunt peste 330 de decese şi 7.000 de bolnavi, au fost deschise unele mici afaceri – după o lună de carantină. Este vorba despre frizerii şi saloane de înfrumuseţare, cabinete de psihoterapie, cele stomatologice şi chiar unele saloane de tatuaje. Dar trebuie respectate măsurile stricte de igienă impuse de Guvern pentru a preveni răspândirea coronavirusului. Frizerii folosesc mănuşi de unică folosinţă și fac față cu greu cererii. Dentiștii au reînceput să-și trateze pacienții, dar purtatul vizierei este oblogatoriu. În Italia, restaurantele, barurile şi alte magazine, cu excepţia celor alimentare, rămân închise până pe 18 mai. Dar se deschid libăriile.

Fericiții din croazieră

În portul din Barcelona a acostat un vas de croazieră, după o călătorie de 15 săptămâni pe mare. 168 de pasageri spanioli au păshit din nou pe uscat. Hotelul plutitor a evitat, astfel, cea mai neagră perioadă a pandemiei şi se îndreaptă acum spre portul italian Genova, pentru a-i lăsa acolo pe ceilalţi oameni aflaţi la bord. Recent, și premierul francez a prezentat un plan pentru o ieşire treptată din izolare – începând cu 11 mai.

 


Preluat de la: Timpul.md