PPDA comentează modificările la legea bugetului: „Acrobații fără centură de siguranță”

 

După eșecul politic de luni, 13 aprilie curent, legat de anularea de către Curtea Constituțională a legii adoptate prin asumare de răspundere, singura cale de a ține strâns această guvernare este de a rectifica de urgență bugetul. Tăvălugul unei crize economice uriașe a gripat deja cea mai mare parte a economiei. Bugetul de stat este în picaj, iar colectările de taxe nu acoperă nici 50% din nevoile CNAM și CNAS. Veniturile din taxe, impozite și TVA s-au redus doar într-o singură lună de 2 ori. Între timp, Guvernul este silit să intervină urgent pentru a preveni colapsul serviciilor esențiale. Confruntat cu un uriaș deficit bugetar, Guvernul vrea împrumuturi externe de aproape 17 mlrd lei, dintre care 14 mlrd ar merge la necesitățile bugetare și 3 mlrd pentru achitarea datoriilor vechi, 500 mln de lei fiind deja achitate la deservirea datoriilor externe. Guvernul contează pe un credit de 220 mln $ de la FMI (4 mlrd lei), în condițiile în care asistența de 100 mln euro de la UE ar putea fi pierdută pentru că nici azi Guvernul nu îndeplinește condițiile tehnice și politice ale UE. Creditul UE expiră în iunie 2020. În aceste condiții,

Guvernul propune:

• rambursarea contribuțiilor la buget către companiile care plătesc salarii angajaților și sporirea indemnizației de șomaj la 2775 lei doar pentru perioada de urgență;
• subvenționarea ratei dobânzii la creditele luate din bănci;
• rambursarea TVA tuturor întreprinderilor în perioada 1 mai – 31 decembrie 2020.

Din analiza proiectului de lege propus de Guvern NU ESTE CLAR în ce măsură acest ajutor al statului va putea ajunge la cât mai multe sectoare ale economiei, în special la IMM, care și-au sistat activitatea, urmând restricțiile oficiale și astfel nu vor putea achita salariile și TVA pentru a fi rambursate de stat.

Nu avem certitudinea că sectorul privat se va împrumuta de la bănci pe timp de criză. După cum nu e clar cât va dura perioada pandemiei și în ce măsură creditele contractate de la bănci vor putea fi restituite băncilor și companiilor de microcreditare cu rate imposibile în acest moment.

Achitarea subvențiilor și rambursarea TVA tuturor companiilor, inclusiv celor care au înregistrat supra-venituri în timpul pandemiei ar fi, în opinia noastră, o adevărată risipă de bani. Astăzi trebui să avem grijă înzecită cui acordăm resursele prețioase ale statului! Notăm în acest context că decizia acordării ajutorului de șomaj exclude cca 15.000 de deținători de patente, discriminându-i inadmisibil, în condițiile în care tocmai ei sunt acei care și-au suspendat activitățile, urmând deciziile Comisiei pentru Starea Excepțională. Noi nu putem accepta ca tocmai cei care respectă legea să fie penalizați pentru asta prin necalificare la condițiile în care este acordată indemnizația de șomaj.

Observăm cu regret absența din pachetul de măsuri a unor inițiative serioase de stimulare a angajatorilor să păstreze locurile de muncă. În absența unor asemenea măsuri, propunerile Guvernului nu protejează în măsură sesizabilă sectorul privat de colaps și nu răspunde la provocările reale din zona businessului, afectat profund de efectele economice ale crizei pandemice.

Nu este clar care sunt sursele externe de împrumut la care va apela Guvernul RM, fără de care acțiunile executivului sunt compromise și vor rămâne simple declarații.

Amintim, reiterându-le, propunerile Platformei DA în vederea protejării economiei RM în fața provocărilor pandemice:

• Rectificarea bugetului public național prin reducerea maximă a cheltuielilor autorităților publice centrale și renunțarea la marea majoritate a investițiilor capitale. Platforma DA consideră că din bugetul pe anul 2020 pot fi eliminate mai multe cheltuieli cu tentă electorală, finanțate de stat. Considerăm judicios să cerem Guvernului să suspende de urgență Proiectul de reconstrucție a Memorialului Eternitate, construirea Ambasadei Republicii Moldova în Belarus, cumpărarea de oficii, automobile, mobilă și alte cheltuieli imorale în această perioadă complicată, deopotrivă cu stoparea unor investiții capitale nerelevante în condițiile pandemiei.
• Introducerea în legislația salarizării a unui supliment permanent în mărime de 100 % din salariul de funcție pentru medici și personalul medical din prima linie în perioada epidemiei, precum și alocarea unei pensii de urmaș moștenitorilor angajaților instituțiilor medicale, care au decedat în urma infectării.
• Introducerea în legislația muncii a noțiunii «staționare în perioada epidemiei».
• Acordarea indemnizațiilor din bugetul asigurărilor sociale pentru lunile aprilie-mai tuturor angajaților întreprinderilor, care și-au sistat sau au redus activitatea în urma dispozițiilor Comisiei pentru Situații Excepționale, în mărime de 50 % din salariu, iar 1/3 din salariu să fie achitat de angajatori.
• Acordarea indemnizațiilor din bugetul asigurărilor sociale pentru lunile aprilie-mai deținătorilor de patente de întreprinzător în mărime de 50 % din salariul mediu brut pe economie.
• Amânarea achitării pentru toate întreprinderile, care și-au sistat sau au redus activitatea în urma dispozițiilor CSE, a contribuțiilor pentru asigurări sociale și medicale, a TVA (cu excepția TVA la import) și a impozitului pe venit până la 30 septembrie 2020.
• Necalcularea sancțiunilor pentru neachitarea utilităților până la 30 septembrie 2020 cu alocarea creditelor de scurtă durată din partea Guvernului furnizorilor serviciilor comunale.
• Clarificarea la nivelul legislației a procedurii eliberării certificatelor de forță majoră, astfel încât agenți economici și cetățenii să poată beneficia de reeșalonarea legală a achitării obligațiunilor contractuale în raport cu băncile comerciale și alți creditori.
• Scutirea de TVA a importului de materie primă pentru confecționarea echipamentului de protecție și comercializarea acestui echipament în interiorul țării.
• Introducerea moratoriului asupra achitării în anul 2020 a obligațiunilor de stat și a dobânzilor aferente, derivate din legea nr. 235 din 3.10.2016 (legea miliardului), ceea ce ar economisi în anul curent 853 milioane lei.

Platforma DA crede că putem face mai mult cu mai puțin

Astfel, cerem Guvernului să intervină cu împrumuturi de stat pe o perioadă de grație de 2-3 ani pentru businessuri care crează locuri noi de muncă, cu dobândă redusă. Statul trebuie să fie interesat ca aceste intervenții să revitalizeze infrastructura, sistemul medical, pharma, educația de calitate, să pună la punct elementele unui sector de sănătate viabil, care va trebui refăcut după criza pandemică. Împrumuturile pot lua ca referință criteriile standard de fiabilitate a proiectelor, dar și capacitatea businessului de a re-aduce acasă cetățeni ai RM, medici, ingineri, manageri, oameni care pot fi ajutați să răspundă în scurt timp la provocările largi ale crizei de forță de muncă.

Propunem Guvernului să dubleze resursele alocate Fondului de garantare a creditelor și identificarea altor posibilități de suport financiar pentru IMM, fermieri și producători agricoli mici, acceptarea eligibilității unor persoane auto-angajate și gospodării țărănești la garanțiile oferite de fond la obținerea de credite bancare.

Ca măsură de spijin vinificatorilor, dependenți în mărimea de 85% de exporturi, propunem obligarea prin lege a companiilor petroliere să includă produse locale de bioetanol autohton, cel puțin 5% din vânzările lor curente.

Constatăm că există mai multe rezerve interne pe care nu le putem neglija. Solicităm astfel revizuirea de urgență a bugetelor mai multor Agenții de reglementare, care consumă cu mult peste beneficiile pe care le generează. Cerem reducerea costurilor administrației centrale și a controalelor de stat.

Cerem implicarea companiilor autohtone locale la contractele de livrare a pachetelor alimentare pentru copiii din clasele primare, costuri acoperite din bugetul de stat. Cca 30.000 copii din numărul copiilor din clasele I-IV provin din familii vulnerabile. Pentru că alimentarea sănătoasă a copiilor în perioada pandemiei este critică, solicităm contractarea companiilor din sectorul Horeca de către autoritățile locale pentru livrarea la domiciliu a produselor.

Poziția Platformei DA în raport cu efectele crizei economice în perioada pandemiei

Manifestându-ne disponibilitatea de a contribui la elaborarea unui Plan Anti-Criză, Platforma DA consideră că această deschidere nu trebuie să fie luată cu titlu gratuit, solicităm informații cu privire la condițiile în cazul creditelor din Rusia; solicităm transparență în privința achizițiilor făcute în perioada pandemiei și, nu în ultimul rând, solicităm informații veridice cu privire la starea anchetelor judiciare în privința recuperării banilor fraudați. Platforma DA cere organelor de anchetă să livreze rezultate în procesele de rezonanță. Atunci când medicii luptă zilnic pentru fiecare pacient infectat de Coronavirus, lipsa de rezultate pe dosarele de rezonanță înseamnă sabotaj. Solicităm confiscarea averilor persoanelor implicate în furtul miliardului.

Deputații Platformei DA sunt pregătiți să propună amendamente și, cu responsabilitate și grijă pentru momentul excepțional de grav prin care trece astăzi Republica Moldova, să contribuie de partea lor la identificarea unor soluții optime pentru PLANUL ANTI-CRIZĂ pe care ni-l putem permite. Suntem conștienți de faptul că erorile și stângăciile unor oficiali pot afecta dramatic bunăstarea și sănătatea cetățenilor, având ca rezultat decapitarea sectorului privat.

Suntem într-o cursă contra cronometru și au rămas zilele numărate pentru a lua deciziile corecte.

http://www.platformada.md 
 


Preluat de la: Timpul.md