Unul dintre cei mai cunoscuți lideri interlopi din Capitală a fost omorât, marți dimineață, în jurul orei 03.00, în urma unei bătăi între clanuri care a avut loc pe o stradă din cartierul Giulești. Emi al lui Pian a murit în drum spre spital după ce ar fi fost înjunghiat de mai multe ori.
Potrivit unor surse judiciare, în noaptea de luni spre marți, pe strada Intrarea Craiovei, din sectorul 6, a avut loc un conflict violent între membri mai multor clanuri, care s-ar fi luat la bătaie în urma unor neînțelegeri legate de un joc de barbut.
De altfel, era cunoscut faptul că Emi al lui Pian obișnuia să participe la aceste jocuri, unde îi împrumuta pe cei care rămâneau fără bani și vroiau să mai joace, cu dobânzi care ajungeau și la 35 la sută pe zi.
Marți dimineață, acesta ar fi fost prezent la o sesiune de barbut la care au fost prezenți și membri ai temutului clan Rinu. Sursele citate au anunțat, pentru Gândul.ro, că între interlopi a izbucnit un scandal care a degenerat într-o bătaie generală.
În acest context, mai mulți dintre combatanți au scos cuțitele, iar Emi Pian, pe numele său adevărat Florin Mototolea, a fost înjunghiat de mai multe ori. Una dintre lovituri i-ar fi atins artera femurală, fapt care a generat o hemoragie foarte puternică. Bărbatul a fost urcat în mașină și transportat la spital chiar de către fiul său, însă medicii nu i-au mai putut salva viața, iar după aproximativ două ore a fost declarat decesul.
Un rival al clanului Pian, internat în stare gravă
În același timp, a fost înjunghiat și unul dintre membrii clanului Rinu, care a fost internat în stare gravă la Spitalul Universitar de Urgență Elias. Polițiștii Serviciului Omoruri au declanșat o amplă anchetă, iar mai multe persoane au fost deja ridicate și duse la audieri.
Emi al lui Pian a fost eliberat din penitenciar în septembrie, anul trecut, după ce fusese încarcerat tot pentru o faptă de cămătărie, la un joc de barbut. La eliberare, a fost întâmpinat de rude și prieteni, în fața pușcăriei, cu lăutari și artificii.
El a fost denunțat de un bărbat care a explicat anchetatorilor că Emi Pian l-ar fi împrumutat cu 20.000 de lei și i-ar fi cerut să-și lase gaj mașina de lux, un Audi Q7. Cu toate că omul și-ar fi achitat datoria, cămătarul i-a vândut mașina în contul unei presupuse datorii mai vechi.
Acesta nu este singurul conflict sângeros în urma căruia un membru al clanului Pian este înjunghiat. În primăvara lui 2018, fratele său Nicușor Bratu, alias Elvis Pian, a fost înjunghiat în gât, la un salon de evenimente din Pipera, de Victor Barbu, un apropiat al clanului Cocalarilor, care își are cartierul general în zona Tei Toboc.
Clanul Pian s-a impus pe străzile Capitalei încă dinainte de 1989, când liderul acestuia, Nicolea Dudianu a primit această poreclă ca urmare a modului în care obișnuia să-l bată victimele.
Momentan, bătrânul este închis după ce a fost condamnat la cinci ani și zece luni pentru o tentativă de omor comisă în februarie 2019, când a călcat cu mașina, în mod intenționat, un bărbat care, din punctul său de vedere, traversa prea încet, cu toate că trecea strada la culoarea verde a semaforului.
Preluat de la: Timpul.md