Doi astronauți americani, care s-au aflat două luni pe Stația Spațială Internațională, au revenit duminică pe Pământ

Doi astronauți americani, care s-au aflat două luni pe Stația Spațială Internațională, au revenit duminică pe Pământ. Aceștia au amerizat în Golful Mexic la bordul unei capsule SpaceX, după o primă misiune spaţială a companiei private.

Întreaga operațiune a fost urmărită în direct, de la centrul NASA, de Elon Musk, șeful SpaceX, prima companie privată care a trimis oameni în spațiu.

Operațiunea de scoatere din capsulă a astronauților a întârziat puțin din cauza unor gaze toxice, provenind de la agentul de propulsie, depistate în preajmă.

Bob Behnken și Doug Hurley au făcut ulterior primii pași în condiții de gravitație terestră. Capsula Crew Dragon a intrat în atmosferă cu o viteză de circa 27 de mii de kilometri pe oră, după care au fost deschise cele patru parașute din dotare, așa că suprafața apei a fost atinsă cu o viteză de doar 25 kilometri pe oră.

Cei doi astronauți au zburat spre Stația Spațială Internațională în luna mai, în cadrul unei misiuni istorice. Atunci, în premieră, un echipaj uman a ajuns în cosmos cu o navă construită de o companie privată.


Preluat de la: Publika.md