Irlanda investeşte în educaţie. Guvernul va aloca 375 de milioane de euro pentru ca elevii să poată studia în regim normal

Irlanda a înţeles că educaţia în şcoli nu poate fi înlocuită, iar metodele alternative nu sunt eficiente. Prin urmare, guvernul din regiune a decis să investească 375 de milioane de euro pentru ca elevii să poată studia în regim normal. Banii vor fi folosiţi pentru recrutarea unui număr suplimentar de profesori, inclusiv psihologi, având în vedere starea de anxietate cu care se confruntă mulţi în perioada pandemiei. 

De asemenea, vor fi cheltuieli pentru lucrări de construcţie şi de modificare ale sălilor de clasă, astfel încât să poată fi menţinută distanţa socială.

Conform planului guvernului de la Dublin, încăperile unde se vor desfăşura studiile vor fi ca nişte bule, aşa încât copiii să intre cât mai puţin în contact unii cu alţii. Pentru a le limita deplasările, profesorii vor fi cei care vor merge în clase pentru a face lecţii.

În acelaşi timp, elevii din clasele mici nu vor fi obligaţi să poarte măşti. Totodată, o parte din suma pe care o va investi guvernul irlandez va fi alocată pentru a asigura igiena în instituţiile de învăţământ.

Autorităţile de la Dublin au dispus închiderea şcolilor încă din 12 martie. Până acum Irlanda a înregistrat aproape 26 de mii de cazuri de coronavirus, iar peste 1700 dintre bolnavi au decedat. 


Preluat de la: Publika.md