Eroul în alb, răpus de coronavirus. În 40 de ani de carieră, reputatul chirurg Ivan Şiman a operat mii de oameni şi a salvat mii de vieţi

Ivan Şiman este al cincilea doctor răpus de COVID-19. El era şeful secţiei Chirurgie a Spitalului Raional Orhei şi şi-a dedicat toată viaţa medicinei. În 40 de ani de carieră, reputatul chirurg a operat mii de oameni şi a salvat mii de vieţi. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, medicul s-a infectat la locul de muncă.

Ivan Şiman a fost internat la Spitalul Republican în 7 aprilie. Acesta avea şi alte boli cornice, cum ar fi diabet zaharat, hipertensiune arterială şi cardiopatie. De Paşte, el a pierdut lupta pentru viaţă.

„A fost un coleg, un specialist care a educat o pleiadă întreagă de medici chirurgi, de asistenţi medicali, a fost cunoscut nu numai la nivel de raion, dar şi la nivel de republică”, a comunicat directorul Spitalului Raional Orhei, Andrei Stratulat.

Până acum, cinci lucrători medicali au murit după ce s-au infectat cu noul coronavirus. Prima s-a stins din viaţă Ecaterina Litvinschi, în data de 27 martie. Aceasta avea 79 de ani şi activa la Punctul de Primir Urgenţe din Cricova. Peste câteva zile a decedat Ludmila Caraion, care lucra tot pe ambulanţă, la Soroca. Tot de virusul periculos a fost răpusă şi o asistentă medicală de 68 de ani din Făleşti. COVID-19 l-a mai luat de printre noi şi pe medicul radiolog Valeriu Pripa, care muncea la un spital privat din Capitală. Ulterior, autorităţile au declarat că el nu s-a infectat la locul de muncă, ci într-o călătorie pe care a făcut-o în Marea Britanie.

Până acum, 635 de lucrători medicali s-au infectat cu noul tip de coronavirus în timp ce acordau ajutor pacienţilor. Dintre ei, 47 s-au vindecat. Cei care s-au infectat vor beneficia de câte 16 mii de lei. În cazul celor care au decedat, familiile vor primi banii sub forma unei indemnizaţii unice. Consilierul ministrului Sănătăţii, Cristina Stratulat, ne-a spus că acest lucru se va întâmpla la sfârşitul lunii. Anterior, autorităţile mai anunţau că toţi medicii vor fi testaţi la COVID-19. În prezent, fac însă testul doar cei care au simptome de boală şi cei care activează în instituţii unde este focar.


Preluat de la: Publika.md