ŞOCANT! Un bărbat a fost găsit plimbându-se printr-un cimitir, la patru luni de la înmormântarea lui

Un bărbat a fost găsit plimbându-se printr-un cimitir al unei localităţi de la periferia capitalei Cairo, la patru luni de la înmormântarea lui. Familia acestuia a suferit un șoc, scrie a1.ro.

Mai exact, bărbatul, fostul profesor Mohammed el-Gammal din Egipt, în vârstă de 40 de ani, a fost îngropat în martie 2020. După patru luni, omul a apărut, viu şi nevătămat, șocând pe toată lumea.

Când și-a făcut apariția, la patru luni de la înmormântarea lui, bărbatul era slab, tras la faţă, și a fost dus imediat la cel mai apropiat post de poliţie.

Nu era prima dată când fostul profesor dispărea, el având o maladie psihică. Şi în trecut mai plecase de acasă, iar familia nu mai ştia nimic despre el, pentru o perioadă.

La începutul anului, absenţa sa a durat mai mult decât de obicei. Familia a continuat să-l caute peste tot, până când un telefon de la un spital i-a informat că un cadavru neidentificat tocmai a ajuns la morgă.

Familia s-a dus imediat acolo. Rudele au crezut că-l recunosc pe Mohammed el-Gammal. Toţi, cu excepţia uneia dintre surorile sale, care a rămas cu o urmă de îndoială că bărbatul mort de la morgă e cu adevărat Mohammed.

Presa locală a scris că s-a făcut şi o analiză ADN, dar familia nu a primit niciodată rezultatul. Prin urmare, funeraliile au avut loc la 21 martie.


Preluat de la: Publika.md