Un nou studiu despre COVID-19 arată că probabilitatea de a contracta COVID-19 de la un membru al familiei este mult mai mare decât cea de a-l contracta de la o persoană care nu locuiește în aceeași casă.
Noile informații au fost făcute publice de către cercetătorii sud-coreeni care au publicat studiul pe 16 iulie, potrivit Reuters.
Cercetătorii de la Centrul pentru Combaterea și Prevenirea Bolilor din Coreea de Sud (CDC) a analizat în detaliu 5.706 de „pacienți zero” (n.r. primul caz de infectare dintr-un grup) testați pozitiv cu noul coronavirusul și peste 59.000 de persoane care au intrat în contact cu aceștia.
Astfel, s-a descoperit faptul că 2 persoane din 100 infectate au contractat virusul de la contacte din afara locuinței în timp ce una din 10 a fost infectată cu COVID-19 de către o persoană din familie.
De asemenea, se pare că rata transmiterii în gospodărie a fost mai ridicată atunci când primul caz confirmat a fost un adolescent sau un vârstnic trecut de 60-70 de ani, ceea ce susține un alt studiu recent conform căruia copiii de peste 10 ani pot transmite virusul asemenea unui adult.
Totuși, există și un factor care ar putea da peste cap acuratețea studiului întrucât copiii infectați cu COVID-19 au o șansă mult mai mare să fie asimptomatici decât adulții, lucru care poate să facă mai dificilă depistarea lor ca pacienți zero.
„Diferența pe grupe de vârstă nu are o însemnătate uriașă când vine vorba de contractarea COVID-19. Copiii ar putea fi mai puțin predispuși să transmită virusul însă datele noastre nu sunt suficiente pentru a confirma această ipoteză”, a explicat specialistul.
În studiu au fost analizate date colectate în perioada 20 – 27 martie, când în Coreea de Sud coronavirusul se transmitea exponențial.
Preluat de la: Publika.md