Violenţe în Capitală la un miting al azerilor (VIDEO)

Un marş paşnic al comunităţii azerilor din Republica Moldova a degenerat în altercaţii şi violenţe, în faţa Ambasadei Armeniei în Republica Moldova. 

Organizatorii acţiunii protestează împotriva provocării comise de forțele armate ale Armeniei lângă frontiera azero-armeană.

Participanţii la marş, 50 de persoane, au vrut să transmită o notă de protest reprezentanţilor Ambasadei, însă au întâmpinat o rezistenţă din partea câtorva zeci de armeni, care s-au adunat la sediul reprezentanţei diplomatice. 

Nu a durat mult timp şi au început altercaţiile, care au degenerat ulterior în violenţe. A fost nevoie de intervenţia carabinierilor pentru a calma spiritele. 

După jumătate de oră, protestatarii şi-au reluat marşul spre sediul Misiunii OSCE. 

Punctul final al procesiunii va fi monumentul lui Ștefan Cel Mare și Sfânt din centrul capitalei Moldovei. Astfel, protestatarii vor să-și exprime recunoștința față de guvernul Moldovei, care și-a declarat în repetate rânduri sprijinul fără echivoc pentru integritatea teritorială a Azerbaidjanului și condamnarea ocupației. 

La acțiune participă reprezentanți ai comunității azere din Moldova, inclusiv studenți azeri care studiază în ţara noastră.

PUBLIKA.MD aminteşte că situaţia la frontiera azero-armeană a escaladat în data de 12 iulie curent, când unități ale forțelor armate din Armenia, încălcând în mod grav încetarea focului la regiunea frontierei de stat azero-armeană din regiunea Tovuz, au tras asupra pozițiilor azere din instalațiile de artilerie.

Ca urmare a intervenţiei Armatei Azere, ofensiva Armatei Armene a fost suspendată. În urma schimbului de focuri, au decedat 16 persoane: 11 militari, inclusiv un general, din partea azeră şi 5 ofiţeri armeni.

Conflictul dintre cele două țări sud-caucaziene a apărut în 1988 din cauza revendicărilor teritoriale ale Armeniei față de Azerbaidjan. Nagorno-Karabakh și șapte regiuni învecinate – 20 la sută din teritoriul Azerbaidjanului – se află sub ocupația forțelor armate armene. Cele patru rezoluții ale ONU adoptate de Consiliul de Securitate al ONU, ce prevăd retragerea completă și necondiționată a trupelor armene de pe teritoriile ocupate din Azerbaidjan încă nu au fost puse în aplicare de Armenia.


Preluat de la: Publika.md