Preşedintele brazilian Bolsonaro i-a susţinut pe protestatarii care au cerut ridicarea măsurilor de izolare

Preşedintele brazilian Jair Bolsonaro a mers duminică să îi susţină pe protestatarii care, încălcând regulile de izolare socială, s-au strâns în faţa cartierului general al armatei pentru a solicita o intervenţie militară şi închiderea Congresului, informează AFP, citată de Agerpres.

„Nu vrem să negociem nimic”, s-a adresat preşedintele de extremă dreapta, în picioare într-o camionetă, protestatarilor care purtau pancarte pe care scria „intervenţie militară cu Bolsonaro”.

Demonstranţii cer aplicarea unei legi care, în 1968, a impus închiderea Congresului şi a suprimat multe drepturi constituţionale.

„Sunt aici pentru că eu cred în voi şi voi sunteţi aici pentru că voi credeţi în Brazilia”, a strigat preşedintele aflat la câţiva metri de mulţime. Copii, bătrâni, câteva persoane care purtau măşti se aflau în primele rânduri ale protestului care a atras aproximativ 600 de persoane.

Jair Bolsonaro îi critică constant pe liderii Congresului, pe guvernatorii şi primarii care susţin măsurile de izolare şi de distanţare socială menite să oprească răspândirea epidemiei noului coronavirus care a făcut peste 2.300 de victime şi a infectat peste 36.000 de brazilieni.

Şeful statului minimalizează caracterul letal al virusului pe care îl descrie drept o simplă gripă, promovează mitingurile şi s-a exprimat de mai multe ori în favoarea redeschiderii magazinelor şi a şcolilor.

Potrivit unui sondaj al institutului Datafolha dat publicităţii sâmbătă, 68% din brazilieni susţin măsurile de izolare, în pofida impactului acestora asupra economiei. Susţinerea este însă în scădere, faţă de 76%, la începutul lunii aprilie. 


Preluat de la: Publika.md