Bebeluşul abandonat într-o podgorie din raionul Nisporeni şi mama acestuia au fost externaţi de la Institutul Mamei şi Copilului din Chişinău. În această dimineaţă, primarul localităţii Mireşti, medicul de familie şi asistentul social au mers împreună după ei pentru ai duce acasă în siguranţă.
Contactat de PUBLIKA.MD, primarul din Mireşti, Victor Sinogaci, a declarat că copilul şi mama se simt bine şi sunt în drum spre domiciliu.
„Din fericire noi am reuşit să îi luăm din spital împreună cu medicul de familie şi asistentul social şi suntem în drum spre casă.”, a declarat primarul.
În următoarele zile, bebeluşul se va afla împreună cu mama sa, care regretă fapta comisă, până la decizia instanţei. Deocamdată nu se cunoaşte dacă femeia va fi lipsită de drepturile părinteşti.
PUBLIKA.MD aminteşte că femeia de 31 de ani şi-a abandonat copilul în via din Cristeşti, raionul Nisporeni, imediat după naştere. După ce e a stat câteva ore bune în bătaia soarelui, aruncat în mărăcini, micuţul a fost descoperit de un cuplu care lucra în câmp.
Preluat de la: Publika.md