6,3 miliarde de lei au fost recuperaţi în urma fraudei bancare

Aproape jumătate din prejudiciul adus statului în urma fraudei bancare, de 13,3 miliarde de lei, a fost recuperat. Mai exact, este vorba despre 6,3 miliarde de lei. O parte din bani a ajuns în Bugetul de Stat, iar cealaltă reprezintă valoarea bunurilor puse sub sechestru. Asigurări în acest sens au fost oferite astăzi de către preşedintele ţării Igor Dodon, după şedinţa Consiliului Suprem de Securitate. Şeful statului mai spune că cele 6,3 miliarde de lei au fost recuperate în interiorul ţării, iar în curând vor fi strânşi banii transferaţi în străinătate.

„Pe extern nimeni nu a făcut nimic până acum. Dar noi ştim că o bună parte şi marea majoritatea banilor au fost transferaţi în afara ţării. Ceea ce înseamnă că, în timpul apropiat, vom începe arestarea activelor în afara ţării. Noi deja cunoaştem unde sunt active, bani cash de sute de milioane de dolari”, a declarat șeful statului.

Potrivit lui Igor Dodon, din cele 6,3 miliarde de lei, 2,5 miliarde de lei au fost recuperate în numerar şi transferate la Bugetul de Stat, iar restul – 3,8 miliarde au fost obţinute după aplicarea sechestrului asupra diferitor bunuri. Frauda bancară s-a produs prin intermediul Unibank, Banca de Economii şi Banca Socială care au dat credite neperformante şi au ajuns în prag de faliment. Atunci, Banca Naţională a acoperit golurile financiare, dar instituţiile au fost, până la urmă, lichidate.


Preluat de la: Publika.md