31 de călugări de la Mănăstirea Putna au fost internați la Spitalul Județean Suceava, după ce au fost confirmați cu COVID-19

Călugării au fost testați în urma anchetei declanșate de Direcția de Sănătate Publică Suceava, iar la cei 31 au venit rezultatele pozitive. 

S-a luat măsura internării celor 31 de călugări, cu precizarea că aceștia erau în stare bună, majoritatea asimptomatici, scrie Monitorul de Suceava.

Potivit sursei citate, un călugăr de la Mănăstirea Putna a ajuns în stare gravă la Institutul ”Matei Balș” București cu pneumonie și infecție confirmată cu Covid-19, iar un bărbat care era în îngrijirea călugărilor a murit săptămâna trecută, având multiple afecțiuni.

Potrivit unei transmisiuni live făcută de Mănăstirea Putna pe pagina sa de Facebook, în noaptea de Înviere preoții și călugării nu au purtat echipamente de protecție și nici nu au păstrat distanța minimă, așa cum reiese din imaginea de mai jos. 


Preluat de la: Publika.md