30 de preoţi din ţara noastră, infectaţi cu noul coronavirus

30 de preoţi din ţara noastră s-au infectat cu noul coronavirus. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Sănătății în cadrul conferinței de presă, unde s-au prezentat informaţii noi privind situaţia epidemiologică din Republica Moldova.

Cei mai mulţi slujitori ai bisericilor bolnavi de COVID-19 sunt din Bălţi, 8 la număr. La Comrat 3 preoţi au fost confirmaţi pozitiv la COVID-19, câte 2 la Cahul, Ştefa-Vodă, Chişinău, Drochia.

În raioanele Orhei, Rezina, Donduşeni, Ocniţa, Sîngerei, Floreşti, Ungheni, Călăraşi, Rîşcani, Ceadîr-Lunga a fost înregistrat câte un singur caz de îmbolnăvire cu COVID-19 în rândul preoţilor.

PUBLIKA.MD aminteşte că, până acum, doi preoţi din ţara noastră au fost răpuşi de noul coronavirus.

 


Preluat de la: Publika.md