30 de ani de la "Podul de Flori". Evenimentul a marcat prima deschidere a frontierei dintre România şi Moldova, după cel de-Al Doilea Război Mondial

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la „Podul de Flori” din 6 mai 1990, eveniment care a însemnat ruperea sârmei ghimpate de la Prut. Acţiunea a fost una simbolică şi a consemnat prima deschidere a frontierei dintre România şi fosta Republică Sovietică Socialistă Moldovenească, după cel de-Al Doilea Război Mondial.

În acea zi, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. Evenimentul a fost de o mare încărcătură emoţională şi a adunat peste un milion de oameni de pe ambele maluri ale Prutului. Şi-au dat întâlnire rude sau familii despărţite decenii la rând de regimul totalitar comunist. Mulţi au adus cu ei flori, pe care le-au aruncat în apă, ca un gest simbolic.

Acţiunea „Podul de Flori” a fost organizată de Liga culturală pentru unitatea românilor de pretutindeni, în colaborare cu Asociaţia culturală Bucureşti-Chişinău şi Frontul Popular din Moldova. Atunci, au fost simplificate metodele de trecere a frontierei, iar moldovenii au putut merge dincolo de Prut. De asemenea, de-a lungul hotarului, au fost create opt puncte de trecere. Cel mai mare flux de persoane a fost înregistrat la podul feroviar de la Ungheni, pe unde au trecut aproape 250.000 de oameni. Unii s-au aventurat şi au trecut Prutul înot.


Preluat de la: Publika.md