124 de state cer retragerea Israelului din teritoriile palestiniene

Israelul a criticat dur rezoluția, descriind-o ca fiind „distorsionată” și „cinică.” Reprezentantul israelian la ONU, Dani Danon, a numit votul „o decizie rușinoasă care sprijină terorismul diplomatic al Autorității Palestiniene.” Purtătorul de cuvînt al Ministerului israelian de Externe a considerat-o „o decizie desprinsă de realitate.”

Statele Unite, care au votat împotrivă, au criticat rezoluția și au argumentat că aceasta nu recunosc rolul organizației Hamas în Gaza. Alături de SUA, țări precum Ungaria, Republica Cehă și Argentina au votat împotriva rezoluției, în timp ce Germania s-a abținut.

Atacul Hamas asupra Israelului

La 7 octombrie 2023, mișcarea islamistă radicală Hamas, recunoscută ca organizație teroristă în Uniunea Europeană și în Statele Unite, a lansat un atac masiv asupra Israelului. Teroriștii au lansat un atac masiv cu rachete asupra Israelului, i-au invadat teritoriul și au efectuat cel mai grav masacru de civili din istoria statului israelian modern. Mai mult de 1 200 de persoane au fost ucise.

De asemenea, militanții au capturat aproximativ 250 de ostatici și i-au dus în Fîșia Gaza. Israelul a răspuns declarînd război Hamasului. Armata sa a lansat atacuri masive asupra acestei regiuni palestiniene dens populate, condusă de Hamas, precum și o operațiune militară terestră. Potrivit Ministerului Sănătății, controlat de Hamas, peste 41 000 de persoane au fost ucise în Fîșia Gaza, iar alte peste 95 000 au fost rănite. Aceste cifre nu pot fi verificate din surse independente.


Preluat de la: Noi.md