Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a menționat joi, 13 martie, că va susține deschiderea unui post TV public care să emită în limba rusă. El a precizat că acesta va fi un instrument împotriva dezinformării.
Șeful Legislativului a reiterat că autoritățile au lansat acum câțiva ani un program de studiere a limbii române, însă aceste măsuri trebuie amplificate în condițiile unui război hibrid.
Se pare că guvernarea PAS nu și-a dat prea bine silința, din moment ce programul a fost un eșec, spunem noi.
„Realitatea noastră este următoarea: o parte a cetățenilor noștri se informează dintr-o bulă informațională, pe care o produce cineva în exterior. Unii spun că trebuie să le creăm condiții pentru a învăța limba română. Sună bine, dar asta durează. Statul nu a realizat acest obiectiv de la independență încoace. Noi, acum doi-trei ani, am lansat proiectul de studiere a limbii române pentru alolingvi. Acesta nu este un panaceu pe termen scurt și mediu, dar noi suntem într-un război informațional acum”, a declarat Grosu.
Totuși, Igor Grosu se face că uită faptul că, potrivit recensământului din 2024, doar 3,2% dintre cetățeni s-au identificat ca fiind de etnie rusă, iar 11,1% au declarat rusa ca limbă maternă. Deci, nu o populație numeroasă care să conteze cu adevărat din punct de vedere electoral, mai ales că toți cetățenii Rep. Moldova sunt obligați să cunoască limba română.
Numeroși experți au criticat ieri această inițiativă arătând că guvernarea PAS ar trebui să investească mai mult în promovarea limbii române, consolidarea presei independente în limba română și în integrarea minorităților, în loc să creeze un canal tv în limba rusă.
Preluat de la: Timpul.md